Postul Adormirii Maicii Domnului

     Incepind de vineri, 1 august, si pina la 15 august, crestinii-ortodocsi se vor afla in Postul Adormirii Maicii Domnului (popular al Sinta-Mariei), care precede praznicul Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august. Acest post este rinduit de Biserica spre aducerea aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare si de postul cu care ea insasi, dupa traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice. Dupa Sfintul Simeon al Tesalonicului acest post este necesar pentru a cinsti si mai mult cele doua mari praznice care cad in aceasta perioada, adica Schimbarea la fata si Adormirea Maicii Domnului, caci primul dintre acestea ne este pricinuitor de lumina, iar al doilea, pricinuitor de milostivire si solire pentru noi.
     Este cel mai nou dintre cele patru posturi de durata. Originea lui trebuie pusa probabil prin secolul V, cind cultul Maicii Domnului a inceput a lua o dezvoltare mai mare si cind sarbatoarea Adormirii ei a inceput a capata o mai mare importanta. La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot; unii (in partile Antiohiei) posteau o singura zi (6 august), altii mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); unii (in rasarit) posteau in luna august si de aceea postul era numit si postul lui August, altii in septembrie (apusenii), iar altii nu posteau deloc, socotind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amaraciunea paminteasca la bucuria cereasca, unde sta in nemijlocita apropiere de Fiul ei iubit. Data si durata postului au fost uniformizate in toata Ortodoxia abia in sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, tinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotarit ca postul sa inceapa la 1 august si sa dureze 14 sau 15 zile, pina la sarbatoarea Adormirii (15 august), asa cum, de atlfel, se practica mai dinainte prin unele parti.

     Cum se posteste:
     Se lasa sec in seara zilei de 31 iulie, iar cind aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte; de asemenea, postul se prelungeste si in ziua sarbatorii insesi, daca aceasta cade miercurea sau vinerea, facindu-se dezlegare la untdelemn, peste si vin.
     Postul Adormirii Maicii Domnului este mai usor decit al Patruzecimii, dar mai aspru decit al Nasterii Domnului si al Sfintilor Apostoli.
     Tipicul cel Mare si Invatatura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vinerea, pina la ceasul IX, cind se consuma mincare uscata; martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar simbata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. La 6 august (sarbatoarea Schimbarii la fata), in orice zi ar cadea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin. In timpul acestui post se citesc in bisericile manastiresti, zilnic (alternativ), cele doua Paraclise ale Maicii Domnului.
     La catolici, postul Sfintei Maria se reduce la o singura zi: ziua ajunului sarbatorii (14 august).

Cum se poate scapa de farmece si deochi?

De obicei, in cazurile in care s-au facut vraji, se speculeaza de catre cei in masura sa rezolve corect aceste probleme si se atinge cu succes o dubla coarda sensibila a maselor de oameni, dupa observatia psihologica a Parintelui Nicolae Steinhardt: nevoia de senzational (“Sperie-ma!”) si rigurozitatea numerica (tip reteta) ca un raspuns la problemele fiecaruia:

     – nevoia de senzational (” Sperie-ma! “), ceea ce il determina pe “taumaturg” (care insinueaza ca ar avea darul profetiei) sa dea urmatoarele raspunsuri ce pregatesc intr-un fel “anestezia” credulilor: “Ai cununiile legate”, “Cineva ti-a facut farmece”, “Ai argintul viu”, “Aici e un blestem de pana la al noualea neam” etc.

     - rigurozitatea numerica (care este in contradictie cu duhul Patericului: “Cel care se roaga numai atunci cand se roaga nu se roaga deloc”), care implica recomandarea tehnicilor sau a retetelor: “participi la 12 masluri”, “participi la citirea molitfelor Sfantului Vasile cel Mare de 40 de ori consecutiv”, “dai 7 acatiste la 7 manastiri”, “aprinzi atatea (numar fix) lumanari”, “rostesti de “n” ori Tatal nostru” si lista ar putea continua si chiar tu, cel care o citesti, ai putea sa o completezi, caci este posibil sa fi primit aceste “blagoslovenii” de la astfel de “oameni competenti”!

     Asa cum s-a mai spus, pentru rezolvarea acestui gen de probleme se va avea mai intai in atentie cauza pentru care a ingaduit Dumnezeu ispita. Este necesar ca omul respectiv sa se spovedeasca si, daca duhovnicul ii da dezlegare pentru Sfanta Impartasanie, sa se cuminece cu pregatirea cuvenita. Iata ce ne marturiseste Sfantul Ioan de Kronstadt:

     “Ma minunez de maretia si insusirile datatoare de viata ale Sfintelor Taine. O femeie batrana care scuipa sange, care nu mai avea putere, incapabila sa se hraneasca, atunci cand i-am dat Sfanta impartasanie, a inceput, din aceiasi zi chiar, sa se insanatoseasca.     O tanara fata pe moarte, dupa ce a fost impartasita cu Sfintele Taine, in aceeasi zi a inceput sa se simta mai bine; a inceput sa manance, sa bea, ea, care era pana atunci aproape inconstienta, foarte agitata si nu putea nici sa bea, nici sa manance.     Slava Tainelor Tale datatoare de viata si infricosatoare, Doamne!” 

     In cazul in care impartasania este primita fara spovedanie si pregatirea necesara, ea duce la neputinta, la boala si la moarte. O spune Sfantul Apostol Pavel: “Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din Paine si sa bea din Potir; caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, isi mananca si bea osanda, nesocotind Trupul Domnului. Pentru aceea sunt intre voi multi neputinciosi si bolnavi si multi au murit.”

     Sfantul Ioan Iacob Hozevitul precizeaza: “Boala si neputinta precum si moartea celor ce se fac vinovati de Trupul si Sangele Domnului, nu sunt obisnuite, ca la toti oamenii. De obicei la acestia bolile si neputintele sunt mai mult sufletesti, dar se rasfrang si asupra trupului. La ei vine boala pe neasteptate si fara sa aiba vreo pricina fireasca. ii ajunge de multe ori paralizia sau boala grea la creier. Mai toti au mereu fiori de frica, neastampar si sunt cu ideea ca-i urmareste cineva si-i persecuta. intocmai cum spune in Sfanta Scriptura despre Cain”.

     Pentru cei interesati de randuiala rugaciunilor din Biserica Ortodoxa, reamintim aici de Taina Sfantului Maslu care cuprinde rugaciuni speciale pentru sanatate sufleteasca si trupeasca.

     Parintele Dumitru Staniloae analizeaza rugaciunile din Taina Maslului, aratand ca in ele se cer deodata tamaduirea trupului, iertarea de pacate si tamaduirea de patimi, eliberarea simturilor de influentele rele si alungarea vrajmasului toate acestea se cer pentru ca bolnavul, devenit sanatos trupeste si sufleteste, sa poata trai o viata curata, inchinata slujirii lui Dumnezeu. Aceasta arata ca Taina Maslului nu e pentru moarte ca in Catolicism, ci pentru o viata intru sanatate si curatie. De asemenea, accentueaza Parintele Staniloae, savarsirea acestei Taine de catre mai multi preoti (de sapte sau macar de doi) manifesta vointa Bisericii de a pune mai multe forte ale ei in miscare, prin comuniunea in rugaciune si in dragoste, pornirea mai multora de a scapa un membru al ei de situatia de neputinta si de durere in care se afla. Uneori harul lui Dumnezeu lucreaza mai mult sau mai putin direct asupra trupului, vindecandu-l, desi, chiar si in acest caz, se produce si intarirea sufleteasca si iertarea pacatelor celui bolnav. Alteori, vindecarea se produce mai mult prin intarirea puterilor sufletesti; iar alteori, prin iertarea pacatelor nemarturisite, intrucat aceasta intareste sufletul si, prin suflet, si trupul.

     Dar prin harul acestei Taine a Maslului se da in mod principal vindecarea trupului. Numai cand este randuit ca bolnavul sa moara, nu se produce acest efect principal, ci numai celelalte.

     Taina aceasta poate fi socotita, prin excelenta, Taina a trupului, sau Taina randuita pentru insanatosirea trupului. Prin ea se pune in relief valoarea pozitiva acordata de Dumnezeu trupului omenesc, ca Unul care insusi a luat trup si il tine in veci, ne mantuieste prin el, impartasindu-ne viata dumnezeiasca.

     De asemenea este de mare folos ca persoana in cauza sa fie pomenita la proscomidie prin intermediul pomelnicului nominal care se da la biserica pentru Sfanta Liturghie. 

     Particelele care sunt luate de pe sfantul disc si se dau credinciosilor n-au nici o valoare. Anafora este mai importanta decat aceste particele (miride). Daca sunt lasate pe sfantul disc, se pot apoi varsa in sfantul potir la momentul potrivit dupa epicleza. Numai astfel sufletele pomenite intra in comuniune cu Mantuitorul. Preotul care le “deturneaza” ii lipseste de sfintire pe acei credinciosi carora li se procura eronat aceste particele.

     Apoi se pot face slujbe de sfintire a caselor de catre preot cu prilejul carora se pot citi mai multe rugaciuni, molitfe (ale Sfantului Vasile cel Mare sau ale Sfantului Ioan Gura de Aur) daca e cazul.

     Rezolvarea problemelor nu consta in aplicarea cu exactitate a numarului fix de rugaciuni, ci in sinceritatea crestinului care va tine cont de sfaturile esentiale din aceasta carte si le va traduce in viata lui. Duhul face viu. Duhul da sensul. Litera singura, reteta sau numarul fix sunt fara sens. Degenereaza in magie, iar magia duce la dezagregare morala si la oprirea in loc a inteligentei. Robia aceasta la litera e simptom caracteristic magiei. Rostesti formula, absolut exact, si declansezi fenomenul pe care il doresti, de pilda, vindecarea de boala. Daca ai gresit o iota din formula, cheia nu se mai potriveste si vindecarea bolii sau iertarea lui Dumnezeu nu se mai produce. Cat e de straina duhului ortodox aceasta inchinare la litera (la forma) sau la reteta, astfel motivata, nici nu mai e nevoie s-o spunem, accentueaza Mitropolitul Antonie Plamadeala. Cu nimic nu e lupta mai grea decat cu “traditiile” intrate in constiinta poporului, chiar si cand acestea ajung sa fie absurde si sa-si piarda sensurile originare. Numai prin jertfe, vechiul poate fi biruit de nou, irationalul de rational.

     Vom reda in continuare parerea Parintelui Arsenie Papacioc: “Daca esti stapanit de un pacat si iti pare rau si te asezi pe pozitia buna impotriva pacatului, atunci iti ajuta harul. Daca nu te asezi pe pozitia de lupta si te simti bine in cloaca aceea, atunci harul nu te ajuta. Si farmecele se prind la anumite persoane, se constata. Uite, eu sunt de cincizeci de ani in manastire si n-am prea vazut in manastire farmece reusite. Dar, in schimb, vine lumea fermecata! Sunt aici in Dobrogea, de treizeci de ani, si spuneam si altora, n-am vazut ca aici atata lucrare de duhuri rele de farmece. Vin stapaniti de farmece care impiedica casatoria lor sau ii leaga ca potenta barbateasca, insa se si vindeca pe rupte cu ajutorul rugaciunilor. Vin si se plang: “Doamne, iarta-ma! Scapa-ma!”. Scapa pe o bucata de vreme. Dar, daca nu se astampara…Ca spune Mantuitorul in Evanghelie: “Iesi din el si sa nu mai intri!”. Sa nu mai intri in el. Pentru ca duhurile rele se tanguiesc si unde se duc, sunt intristate si se gandesc ca: “Ce bine era!”. Daca gaseste casa maturata, cum zice Mantuitorul, adica, daca i-a scos pe astia de acolo, este limpezit, si atunci intra, si va fi caderea cea de pe urma mai mare ca cea dintai. Pentru ca iar incepi sa cedezi, nu te-ai complacut pe pozitie de dezinfectare cu ingerii lui Dumnezeu, ci te-ai lasat la voia intamplarii. Satana nu este o putere, ci un tolerat de Dumnezeu. Puterea e la noi, crestinii, ca suntem botezati, avem inger pazitor, ne rugam la Dumnezeu. Dracul se atinge de tine daca te are la mana cu ceva (greseli, pacate). Sa nu te aiba cu nimic la mana. Domnul Iisus Hristos ne vrea intregi, numai Satana ne vrea vicleneste, numai varf de deget, ca stie el, vicleanul, ca asa ne poate stapani toata fiinta”

     Aflam din viata si invataturile Sfantului Ierarh Nifon de ce nu mai are putere asupra crestinilor diavolul, care se angajase intr-un dialog cu acest mare sfant: “De cand am facut prostia si am impins pe evrei sa rastigneasca pe Nazarinean, mi-au zdrobit ciolanele. Nu mai am puterea de mai inainte. Daca as avea-o, in clipa de fata te-as trage jos si te-as face bucati.” 

     Se vede limpede raportul de forte ce exista intre noi crestinii si vrajmasul, insa trebuie indeplinite conditiile care au fost enumerate mai sus de Parintii duhovnicesti Sofronie, Paisie, Efrem si Arsenie P. pentru a putea beneficia deplin de harurile lui Dumnezeu. Tot aici este necesar a aminti despre deochi, care este definit de Cuviosul Paisie in felul urmator: “Invidia, atunci cand are si rautate, poate pricinui rele. Acesta este deochiul. E o lucrare diavoleasca”.

     Pentru aceasta problema, care se intalneste mai des la prunci (au neliniste, somn agitat, plang fara intrerupere) se va solicita preotului sa citeasca din Molitfelnic rugaciunea pentru dureri de cap (deochi), iar parintii copilului vor citi cu atentie aceasta carte spre luare aminte si spre eliminarea cauzelor care au facut loc acestui duh necurat sa se atinga de copil.

     L-am intrebat odata pe Parintele Arsenie Papacioc cum se explica anumite pasaje din “rugaciunea pentru cei ce sunt bolnavi de najit” (“…din ochi, din inima, din ficat…”) si mi-a raspuns: “Dumnezeu ingaduie uneori satanei sa se foloseasca (sa se ataseze) de firea omeneasca, doar, doar s-ar smeri respectivul!”.

Ieromonah Benedict Stancu

 

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon – 27 iulie

      Sfântul Pantelimon s-a nascut in Nicomidia din Bitinia (provincie romană din Asia Mică) în anul 284. La naştere a primit nume de păgân, Pantoleon – „cu totul leu, voinic“. Aceasta pentru că tatăl său, Eustoghie, senator la curtea împăratului Maximian (286-305), se închina zeilor, asemenea împăratului şi simpatizanţilor săi. În timpul în care creştinii erau socotiţi duşmani ai statului, erau persecutaţi, batjocoriţi şi ucişi, mama lui Pantoleon, Evula, îl iubea pe Hristos în taină, numindu-se creştină. Ea îi vorbea despre împlinirea sufletului şi despre tainele credinţei în nemurire. N-au trecut mulţi ani de la naşterea sa şi tocmai atunci când copilul avea cel mai mult nevoie de ocrotirea mamei, aceasta a plecat la Domnul. Tatăl a dat copilul la şcolile păgâne ale timpului. A terminat cu succes Şcoala de Medicină la Nicomidia, fiind apoi încredinţat spre ucenicie în seama medicului de renume Eufrosin.

     Întrucât în scurt timp, tânărul Pantoleon ajunsese la o cunoaştere desăvârşită a artei medicale, împăratul Maximian l-a remarcat, luându-l la palat ca medic particular. Datorită statorniciei cu care îşi îndeplinea misiunea pentru care fusese ales, tânărul medic, inteligent, frumos la trup şi la suflet, ajunsese să fie cunoscut până la Roma. 

Prima minune 

     Trecând în fiecare zi prin faţa casei în care era ascuns Sfântul Ermolae, preot la biserica din Nicomidia, acesta din urmă îi ghici lui Pantoleon calitatea înaltă a sufletului. Astfel că îl invită odată să intre la el. Începu apoi să-l înveţe că numai Hristos, singurul doctor adevărat, a venit sa ne aducă mântuire, fără leacuri şi fără ca să ceară plată. Aceste cuvinte au aprins în inima tânărului un dor mare de credinţă. Începu astfel să-l viziteze regulat pe Sfântul Ermolae, care îl ajută să înţeleagă tainele credinţei în Hristos.

     Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, Pantoleon găsi pe drum un copil mort, după ce fusese muşcat de o năpârcă. Socotind că venise momentul să probeze adevărul promisiunilor lui Ermolae, el chemă în ajutor numele lui Hristos şi îndată copilul se ridică, iar năpârca muri. Cu bucurie a alergat la călăuza sa, Sfântul Ermolae, cerând să primească, fără întârziere, Sfântul Botez. 

Credinţa, răsplată pentru servicii medicale 

     A rămas lângă bătrânul părinte, gustând din învăţăturile acestuia, iar acasă s-a întors abia în a opta zi. A minţit pe tatăl său, neliniştit din pricina absenţei de acasă, că a fost reţinut la palat de vindecarea unui om de pe lângă împărat. Păstra încă secretă convertirea lui, dar dovedea o deosebită preocupare în a-l convinge pe tatăl său că închinarea la idoli este zadarnică.

     Odată a fost adus la senator un orb care se tânguia lui Pentoleon să-l vindece, întrucât până atunci îşi pierduse zadarnic toată averea pe la doctori. Crezând în Hristos, care sălăşluia de-acum în el, tânărul îi spuse tatălui său uimit că, prin harul Stăpânului Său, avea să-l vindece pe orb. După ce făcu semnul crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos, bărbatul s-a vindecat pe loc. Şi-a deschis, în plus, şi ochii sufletului, înţelegând că Hristos îl vindecase. Şi îndată a cerut şi el să fie botezat de Ermolae în numele lui Hristos. O dată cu acestea, Pantoleon a împărţit toată averea săracilor, a eliberat sclavii, dedicându-se numai bolnavilor cărora nu le cerea nimic în schimb, decât să creadă în mântuire. 

Trădător pentru Asklepios 

     Din cauză că era căutat de mai mulţi pacienţi, ceilalţi medici din Nicomidia deveniseră invidioşi pe succesul lui şi, fiindcă îngrijise un creştin tocmai chinuit din ordinul împăratului, ei profitară de ocazie pentru a-l denunţa pe Pantoleon la împărat. Maximian l-a chemat pe orbul pe care îl vindecase Pantoleon, care i-a mărturisit că într-adevăr îl vindecase chemând numele lui Hristos şi că această minune îi adusese adevărata lumină, aceea a credinţei. Furios, împăratul a cerut să i se taie capul pe loc, trimiţând după Pantoleon.

     Adus la el, împăratul i-a reproşat că i-a trădat încrederea pe care i-o acordase, acuzându-l că l-a sfidat pe zeul medicinei, Asklepios. Dar Sfântul Pantelimon îi spuse că atât credinţa, cât şi mila faţă de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogăţiilor şi onorurilor acestei lumi de deşertăciune, şi pentru a-şi întări argumentele i-a cerut lui Maximian să-l pună la încercare. Au adus atunci un paralitic, asupra căruia preoţii păgâni deja îşi spuseseră incantaţiile lor, dar fără nici un efect. Pantelimon l-a luat pe acesta de mână şi l-a ridicat în numele lui Hristos. Aceasta fu de ajuns pentru ca numeroşi pagâni să creadă în adevăratul Dumnezeu.

     Pentru a-l îndupleca să se lase de Hristos, Maximian îi tot amintea lui Pantelimon de chinurile la care fusese supus Sfântul Antim, îi recunoştea calităţile în felurite moduri, dar nici măgulirile şi nici ameninţările n-au reuşit să-i schimbe atitudinea. Tiranul a dat ordin să fie torturat. 

Torturile nu i-au schimbat convingerile 

     L-au legat de un stâlp şi l-au sfâşiat cu gheare de fier, iar rănile i le-au ars cu făclii aprinse. În acest timp, Sfântul Pantelimon era ocrotit de cel pentru care se jertfea. Hristos îi apăruse sub chipul părintelui său spiritual, Sfântul Ermolae, spunându-i: „Nu te teme, copilul meu, căci sunt cu tine şi îţi voi fi de ajutor în tot ceea ce vei suferi pentru mine“. Şi îndată, torţile s-au stins, iar rănile sfântului s-au vindecat.

     Torturile au continuat. Însă, fie scufundat în plumb topit, fie aruncat în mare legat de un pietroi, Domnul îl însoţea şi îl păzea nevătămat. L-au aruncat apoi fiarelor sălbatice, dar, sub pavăza lui Iisus, animalele au venit la el, gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice.

     Împăratul s-a înfuriat din ce în ce mai tare şi a dat ordin ca sfântul să fie legat de o roată cu lame ascuţite, care, rostogolindu-se de la înălţime, în faţa întregului oraş, să-l omoare. Dar… Hristos l-a eliberat pe sfântul mucenic, în rostogolirea ei, roata strivind un mare număr de necredincioşi. Constatând ca nu va putea să-l clintească din credinţa sa, Maximian a dat ordin ca Pantoleon să fie decapitat, iar trupul să fie dat în foc. 

Mucenicul Pantelimon 

     La locul execuţiei, când călăul a ridicat spada să-i taie capul, aceasta s-a topit precum ceara se topeşte în foc. Şi în faţa acestei minuni, soldaţii care erau de faţă l-au mărturisit pe Hristos. Pantoleon însă i-a îndemnat să-şi facă datoria, spunând o ultimă rugăciune. Un glas de sus i-a răspuns astfel: „Slujitor credincios, dorinţa ta va fi acum îndeplinită, porţile cerului îţi sunt deschise, cununa ta e pregătită. Vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiţilor, ajutor celor încercaţi, doctor bolnavilor şi teroare demonilor. De aceea, numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon“ (care înseamnă „prea milostiv“).

     Apoi întinse gâtul şi când capul îi căzu, în loc de sânge curse lapte din gâtul lui, trupul deveni alb ca zăpada, iar măslinul uscat de care fusese legat înverzi pe loc şi rodi cu fructe din belşug. Soldaţii i-au încredinţat trupul credincioşilor care l-au îngropat cu pioşenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul. Din anul 303, de când a fost decapitat, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, numeroase aşezăminte şi spitale primind numele său. Mai multe biserici ortodoxe din lume adăpostesc părticele din moaştele sale. La Constanta, credincioşii se pot ruga la moaştele Sfântului Pantelimon la Catedrala Arhiepiscopala.