Adormirea Maicii Domnului – 15 august

Această sărbătoare comemorează moartea şi slăvirea Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturiseşte că Maica Domnului “a fost luată” de Dumnezeu în împărăţia cerească al lui Hristos, în deplinătatea vieţii ei sufleteşti şi trupeşti.

Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Înălţarea Fecioarei. În conformitate cu Sfanta Traditie, Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească, “adormind,” aşa cum indică şi numele sărbătorii. Ea a murit aşa cum mor toţi oamenii, nu în mod “voluntar” ca Fiul ei, ci prin necesitatea naturii ei umane muritoare care este indisolubil legată de stricăciunea acestei lumi.

Apostolii au fost aduşi în mod miraculos la acest eveniment şi au fost cu toţii prezenţi, cu excepţia Sfântului Toma, atunci când Maica Domnului a trecut din această viaţă. Apoi, ea a fost înmormântată. Apostolul Toma a ajuns câteva zile mai târziu; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalţi să deschidă mormântul Maicii Domnului. Atunci Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt. Acest moment este pentru noi pârga (primul rod) Invierii de Obste, a credincioşilor, care va avea loc dupa a Doua Venire a lui Hristos.  

La fel ca şi în cazul Nasterii Sfintei Fecioare, sau în cazul Intrarii in Biserica, nici pentru Adormirea Maicii Domnului nu există referinţe istorice sau biblice pentru această sărbătoare. Biserica Ortodoxă propovăduieşte că Maica Domnului este fără de păcat, dar şi că Fecioara Maria a avut nevoie cu adevărat să fie mântuită de Hristos – mântuită din încercări, suferinţe şi moarte din lumea aceasta. Ea a murit cu adevărat şi apoi a fost luată la Cer de Fiul ei, ca Maică a Vieţii, şi ia deja parte la viaţa fără de sfârşit din Împărăţia Cerurilor. Această viaţă în rai este pregătită şi promisă tuturor care “ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi îl păstrează”.

Sărbătoarea este precedată de 14 zile de post cu excepţia Schimbarii la Fata (6 august), când este dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea. Dacă ziua praznicului cade miercuri sau vineri, se dezleagă la peşte.

Adormirea Maicii Domnului este una din cele mai îndrăgite sărbători pentru credincioşii ortodocşi români, mai ales datorită evlaviei deosebite a românilor faţă de Născătoarea de Dumnezeu. Un foarte mare număr de biserici şi de mănăstiri poartă acest hram. În multe locuri, cu această ocazie se organizează pelerinaje la mănăstirile care îşi sărbătoresc astfel ocrotitoarea. Sate şi comunităţi întregi vin împreună în aceste pelerinaje.

Credincioşii vin încă din preziua Praznicului, în 14 august participă la slujbe, care în multe locuri au un fast deosebit. Astfel, slujba Vecerniei se prelungeşte cu o Priveghere care în unele locuri durează până foarte târziu în noapte sau chiar toată noaptea.

La slujba de înainteprăznuire se mai cântă în multe biserici şi mănăstiri din România şi Prohodul Maicii Domnului o cântare special alcătuită pentru noaptea dinaintea praznicului, construită după modelul Prohodului Domnului şi pusă pe linia melodică a celor trei stări ale acestuia.

În pauzele dintre slujbe, credincioşii cântă, în unele locuri, şi alte cântări (extra-liturgice) închinate Maicii Domnului, numite în Ardeal pricesne, care exprimă grija Născătoarei de Dumnezeu pentru oameni, precum şi afecţiunea profundă a credincioşilor faţă de Cea pe care o numesc Măicuţa Domnului. Unele dintre acestea sunt de o surprinzătoare familiaritate: “Am venit, Măicuţă, să te mai vedem / şi să-ţi spunem dorul pe care-l avem…”

Poate cel mai cunoscut pelerinaj de Adormirea Maicii Domnului este, în România, cel de la Mănăstirea Nicula, păstrătoarea unei cunoscute Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aici credincioşii se adună cu sutele de mii. Foarte mulţi, în semn de evlavie faţă de Maica Domnului, al cărei ajutor îl cer şi îl primesc, fac, la vremea praznicului, înconjurul bisericii (o dată sau de trei ori) în genunchi, aşteptând apoi cu răbdare ore şi chiar zile la rând pentru a ajunge să se închine Icoanei Maicii Domnului.

În afara slujbelor, în ziua praznicului se organizează în multe locuri, pe lângă mănăstiri sau şi în oraşe, târguri şi serbări populare.

Schimbarea la fata – 6 august

     Schimbarea la Fata numita in popor si Preobra-jenia sau Probojenia (denumirea slava a sarbatorii), la 6 august, e sar­batoarea schimbarii minunate la fata a lui Hristos, pe muntele Taborului, in fata ucenicilor Sai Petru, Ioan si Iacov (vezi Matei XVII, 1- 9 ; Marcu IX, 2 – 9 si Luca IX, 28 -36.

 

      E o sarbatoare ceva mai noua decat celelalte praznice imparatesti. Se pare ca a fost la inceput aniversarea anuala a sfintirii bi­sericii zidite in sec. IV de Sf. Elena pe locul de pe muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la fata. Dupa unii, ea ar fi inlocuit o veche sarbatoare pagina a zeitei Diana. Atat in Rasarit cat si in Apus, serba­rea ei incepe a fi mentionata in documente din prima jumatate a secolu­lui V, de cand avem cuvantari festive in cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei si papa Leon cel Mare. O gasim indicata si intr-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar in sinaxarele constantinopolitane si in alte carti liturgice, manuscrise grecesti, apare pe la inceputul secolului VIII. In sec. VIII, Sf. Andrei Criteanul ne-a lasat o frumoasa predica festiva la aceasta sarbatoare. In tot cazul, sarbatoarea era generalizata in tot Rasaritul pana in sec. VIII, cand Sfintii Ioan Damaschinul si Cosma de Maiuma compun imne pentru slujba zilei.

 

      In Apus sarbatoarea Schimbarii la fata, desi serbata sporadic inca de prin sec. VII, s-a generalizat mult mai tarziu, prin hotararea luata de papa Calist III de a consacra definitiv aceasta sarbatoare, drept multu­mire pentru biruinta castigata de ostile crestine asupra turcilor la Bel­grad, in anul 1456 (indicii despre serbarea ei sporadica in Apus gasim inca din sec. XII, cand mai era privita ca o inovatie).

 

     In aceasta zi se aduc in biserici prinoase (pirga) din struguri, se binecuvinteaza si se impart (obicei crestin vechi, amintit in canonul 28 al Sinodului trulan). In unele parti (Biserica rusa) in aceasta zi se face in biserici si la cimitire pomenirea generala a mortilor si mai ales a eroilor morti pentru apararea patriei.

Cuvant de folos

     “Nu avem nici un folos din credinţa noastră dreaptă, dacă ducem o viaţă păcătoasă, aşa cum nu avem nici un folos din viaţa noastră plină de virtuţi dacă nu avem credinţă adevărată.”

Sf. Ioan Gura de Aur