Acoperamantul Maicii Domnului – 1 octombrie

     La 1 octombrie Biserica Ortodoxa sarbatoreste “Acoperamantul Maicii Domnului”, un praznic cu adanci semnificatii in viata crestinilor, cand se invoca, in grai de rugaciune, ajutorul si ocrotirea Maicii Domnului. 

    Aceasta sarbatoare a fost instituita in amintirea unei minuni petrecute in Biserica Manastirii “Maica Domnului” din Constantinopol, in timpul imparatului Leon Inteleptul (886-911). Staretul manastirii, Cuviosul Andrei, a vazut o minune dumnezeiasca, o vedenie, in care i s-a aratat Maica Domnului acoperind cu un sfant omofor cetatea Constantinopolului si primind rugaciunile credinciosilor pentru a le duce inaintea scaunului Fiului Ei. Cuviosul Andrei l-a cheamat si pe ucenicul sau, Epifanie, care, la randul sau se incredinteaza de realitatea celor vazute si auzite si, in final, impreuna cu ceilalti parinti, reusesc sa desluseasca semnificatia minunii si sa dedice o sarbatoare deosebita acestei puteri miraculoase, pe care Maica Domnului o arata fata de neamul omenesc.

     Acoperamantul Maicii Domnului este ca un scut protector peste toti crestinii Bisericii care alearga cu credinta pentru a fi izbaviti de ispite, de incercari, de suferinte. “Prea Curata Stapana, pururea Fecioara, in vremea necazului nostru acopera-ne pe noi cu acoperamantul aripilor Tale, iar in vremea neputintelor si a batranetilor noastre, fii mijlocitoare noua, catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Sa nu biruie rautatile lumii anii vietii noastre, iar sfarsitul sa nu ne gaseasca cumva in afara acoperamantului Tau cel sfintit”, spune rugaciunea rostita la Te Deumul acestei sarbatori.

Inaltarea Sfintei Cruci – 14 septembrie

“Bucura-te, Cruce purtatoare de viata, semnul cel nebiruit al crestinatatii, usa raiului, întarirea credinciosilor, zidul cel dimprejurul Bisericii prin care s-a pierdut si a încetat blestemul, s-a înghitit puterea mortii si ne-am înaltat de pe pamânt la cele ceresti; arma nebiruita împotriva demonilor, marirea mucenicilor, podoaba cuviosilor cu adevarat, limanul mântuirii, ceea ce daruieste lumii mare mila”.

     La 14 Septembrie, în fiecare an, Biserica Ortodoxa sarbatoreste praznicul împaratesc al Înaltarii Sfintei Cruci. Traditia crestina spune ca ucenicii Domnului, dupa moartea si învierea Sa, au îngropat lemnul crucii stropit de dumnezeiescul sânge, la poalele Golgotei. Dupa trei secole, în anul 326 împarateasa Elena, mama împaratului Constantin cel Mare, a poruncit sa se faca sapaturi în cetatea Ierusalimului, lucrari care au dus la descoperirea Crucii pe care fusese rastignit Mântuitorul noastru, Iisus Hristos. Spre bucuria crestinilor, Patriarhul Ierusalimului a înaltat Crucea spre închinare. Astfel data de 14 Septembrie a intrat în traditia Bisericii Ortodoxe ca praznicul Înaltarii Sfintei Cruci.
     Sfânta Cruce este unul din cele dintâi simboluri crestine, reprezentând marele mister al credintei: patima si moartea, prin rastignirea Domnului Iisus Hristos. Prin cruce s-a omorât moartea, s-a dezlegat pacatul stramosesc, ni s-a daruit Invierea si am redevenit fii si mostenitorii lui Dumnezeu. (Rom. 6, 3 ; Gal. 3, 27).
     Crucea evoca nu numai un eveniment deosebit din istoria mântuirii – jertfa rascumparatoare a lui Iisus Hristos – ci ea recapituleaza întreaga viata a Mântuitorului “El a purtat pacatele noastre în trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, murind fata de pacat, sa traim spre îndreptare” (I Petru 2, 34).
     Dumnezeu se arata în suferinta, pe cruce, deoarece – cum spune Sfântul Apostol Pavel – “când sunt slab, atunci sunt tare” (II Cor. 12, 10). Invierea Domnului a dat apostolilor adevaratul sens al Crucii, adâncimea sacrificiului, dar si maretia iertarii si iubirii divine. De aceea Crucea este piatra de poticnire pentru necredinciosi (I Cor. 1, 20-23).
     Sfintii Parinti au dedicat Sfintei Cruci pagini deosebite. De exemplu, Sfântul Ignatie Teoforul scrie ca “Biserica îsi are radacina în lemnul Crucii, crestinii devenind ramurile ei. Hristos a fost rastignit pentru noi, cu trupul, sub Pontiu Pilat si Irod Tetrarhul, si datorita roadei Crucii si Patimei Sale noi existam pentru a înalta stindardul de-a lungul veacurilor, prin Invierea Sa, si pentru a aduna pe sfintii Sai si pe credinciosii Sai proveniti fie din iudei, fie dintre neamuri, în unicul trup al Bisericii Sale” (Epistola catre smirneni, I, 2).
     Sfântul Efrem Sirul scrie “Insemneaza-te cu semnul crucii. Acopera-te cu el ca un scut. Nu înceta, crestine, a purta aceasta arma în tot locul si în toata vremea. Nimic sa nu faci fara cruce. Inarmeaza-ti toate membrele tale cu acest semn si de nimic nu te vei înfricosa”.
    Sfântul Chiril al Ierusalimului adauga “Mântuitorul a suferit pentru ca sa împace prin Sângele Crucii cele din cer si cele de pe pamânt. (Col. 1, 20). Din pricina pacatelor erau dusmani a lui Dumnezeu si El hotarâse ca pacatosul sa moara. Trebuia sa se întâmple una din doua : sau ca Dumnezeu sa-i omoare pe toti, sau sa anuleze hotarârea, ca unul ce este iubitor de oameni.”
    Sfântul Ioan Damaschin ne învata “Ne închinam semnului cinstitei si de viata facatoarei cruci, chiar daca este facuta din alta materie decât lemnul. Noi nu cinstim materia, ci semnul, ca simbol a lui Hristos“.